Expertul contabil focșănean Mirela Lupu explică în ZdV : „Declarația SAF-T – O nouă provocare din 2025”

În ultimii ani, mediul de afaceri a asistat pasiv la o serie de schimbări legislative – juridice, contabile, și fiscale. Această pasivitate a condus, din păcate, la o îngreunare a sarcinilor și activităților, în ceea ce privește volumul, costurile și integrările. 

Indiferent de mărimea activității, atâta timp cât deții o entitate juridică – societate, ONG, sau organizație cooperatistă, dragă antreprenorule, trebuie să te pregătești împreună cu departamentul de contabilitate să raportezi tot către Fisc. Da, ai citit bine, TOT! 

Nu era de ajuns e-factura. Din 2025, pe lângă e-TVA  vei avea o nouă obligație declarativă: declarația 406 sau SAF-T, conform Ordinului ANAF 1783/2021.

Va trebui să te pregătești și pentru măriri de taxe și impozite. Nu știu dacă observi dar suntem avertizați pe toate canalele că avem deficit, că avem multe investiții, costuri mari bugetare.    

Să te ții bine dupa alegeri!

Câteva lucruri pe care trebuie să le cunoști despre declarația 406 – SAF-T:

Ce este declarația SAF-T?

Declarația 406 (SAF-T) este un fișier în format electronic de tip XML care conține date extrase automat din sistemele informatice ale contribuabililor. Acest fișier include toate operațiunile analitice ale agentului economic într-un format care permite organelor fiscale accesul la datele din evidența contabilă. 

În concluzie, ANAF va avea acces la toate operațiunile derulate de către agenții economici. Va putea sa vada cazarea ta de la hotel, cata apa ai consumat, ce solduri si rulaje  ai la clienti si furnizori , operatiunile derulate prin casierie sau conturile bancare.

De către cine trebuie depusă?

Declarația se depune de către regii autonome, institute naționale de cercetare-dezvoltare, societăți (pe acțiuni, SRL-uri, SNC etc.), organizații cooperatiste, ONG-uri și persoane juridice străine care desfășoară activități înregistrate în România.

Ce tipuri de entități sunt exceptate de la depunerea ei?

Declarația nu se depune de către entitatile care isi tin evidenta contabila in partida simpla:  persoane fizice autorizate (PFA, II, IF, PFL), asociații familiale (ASF), societăți profesionale de avocați, notari, cabinete medicale și unități administrative.

Există obligația ținerii unei evidențe cantitative a stocurilor?

Se recomandă adaptarea și interconectarea programelor informatice de contabilitate și gestiune în vederea exportului de date și informații solicitate în cadrul structurii aferente fișierului SAF-T. Legea nu prevede în mod explicit ținerea stocurilor cantitativ-valoric, dar organul fiscal poate solicita o situație detaliată a acestora. Termenul de răspuns va fi de 30 de zile, timp în care, dacă nu există o situație detaliată  va fi dificil pentru un agent economic să prelucreze toate datele necesare.

Există o perioadă de grație?

Da, există. Conform anexei 4 din Ordinul ANAF 1783/2021, perioada de grație este între 3-6 luni, în funcție de obligațiile declarative ale agentului economic.

Care este termenul de transmitere a declarației?

Declarația informativă D406 se transmite în format electronic, cu următoarele termene limită:

    • Ultima zi calendaristică a lunii următoare perioadei de raportare, respectiv luna/trimestrul calendaristic, pentru alte informații decât cele privind secțiunile „Stocuri“ și „Active“.
    • La termenul de depunere a situațiilor financiare aferente exercițiului financiar, în cazul secțiunii „Active“.
    • La termenul stabilit de organul fiscal central, care nu poate fi mai mic de 30 de zile calendaristice de la data solicitării, în cazul secțiunii „Stocuri“.

Contribuabilii transmit Declarația informativă D406 lunar sau trimestrial, în funcție de perioada fiscală aplicabilă pentru taxa pe valoarea adăugată (TVA). Contribuabilii care au ca perioadă fiscală aplicabilă pentru TVA semestrul sau anul transmit Declarația informativă D406 trimestrial.

Ce sancțiune risc dacă nu depun declarația SAFT la termenele prevăzute de lege?

 

Amenda pentru nedepunerea declarației este cuprinsă  între 1000 si 5000 lei și pentru depunerea ei eronată sau incompletă  între 500 și 1500 lei.

În concluzie, îndrum agenții economici să ia măsuri din timp pentru implementarea noului sistem de raportare. Vor trebui să se aștepte la costuri suplimentare, o conformare mai strictă și o nouă organizare. Termenele vor fi foarte scurte și datele de raportat vor avea un volum ridicat.

 

Mirela oferă consultanță fiscală și financiară cu programare la mirela@contabilitatefocsani.ro

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest